Horoscopul lunii iulie 2010 ofera previziuni astrologice bazate pe principalele aspecte astrologice ale lunii iulie 2010.

Horoscop iulie 2010

Horoscop iulie 2010: conjunctia Jupiter-Uranus

Conjunctia Jupiter-Uranus s-a perfectat pe 8 iunie 2010 la 00°17' Berbec, dar este in continuare foarte influenta, iar efectele acopera si luna iulie 2010.

Acest aspect cauta noul, libertatea si aventura, stimuleaza ambitia, indrazneala, asumarea de riscuri, comportamentul excesiv, exagerat, poate chiar extremist. Este cel mai puternic si dinamic agent al schimbarii si progresului, dar genereaza si situatii neasteptate, violente si explozive.

La nivel personal, conjunctia Jupiter-Uranus aduce entuziasm, incredere, atractie pentru nou, experiment, expansiune si libertate, dar si riscul pierderii masurii, al aventurarii pe carari periculoase.


Horoscop iulie 2010: Saturn in Balanta

Pe 21 iulie 2010, Saturn intra definitiv in Balanta, unde va ramane pana pe 5 octombrie 2012.

Saturn in Balanta se afla in exaltare, pozitie care ii accentueaza caracteristicile si ii permite sa sublinieze si atributele Balantei.

Bine aspectat, Saturn in Balanta promoveaza cooperarea si pacea, semnarea de tratate sau aliante internationale, venirea la putere a unor persoane trecute de prima tinerete sau care vor ramane mult timp in functie, fondarea unor partide politice importante, crearea unor institutii care promoveaza aplicarea legii, inaugurarea unor lacasuri de cultura, evenimente cu impact asupra vietii de cuplu, nunti fastuoase, initiative remarcabile in arhitectura, literatura, istorie, speologie, alpinism, arheologie.

Adesea, Saturn in Balanta aduce acte de justitie de rasunet, arestari, procese sau condamnari foarte mediatizate.

Sub aspecte planetare adverse, Saturn isi arata latura nefasta, care se poate materializa prin tensionarea relatiilor diplomatice (uneori, chiar prin conflicte internationale), prin decesul, decaderea sau plasarea in situatii periculoase a unor lideri politici insemnati sau a unor figuri artistice de prim-rang, aparitia unor demersuri juridice sau legislative nedrepte sau eronate, ani dificili pentru agricultura si minerit sau ani nocivi pentru tot ce este legat de pamant si structuri de rezistenta.

In aria personala, Saturn isi va exercita influenta la nivelul sectoarelor de viata descrise de casa in care se afla Balanta in harta natala, pe care tranzitul saturnian le supune unui proces de evaluare si testare, care poate fi resimtit neplacut, dar, daca este bine gestionat, poate conduce la consolidarea si fructificarea ariilor respective.

Provocarile lui Saturn in Balanta trebuie tratate cu rabdare, onestitate, realism matur si avand mereu in vedere posibilele consecinte pe termen lung.


Horoscop iulie 2010: opozitia Saturn-Uranus

Opozitia Saturn-Uranus se perfecteaza pe 26 iulie 2010 la 00°25' Berbec. Este ultima dintr-o serie de cinci opozitii Saturn-Uranus care s-au produs incepand din toamna lui 2008 si trebuie sa puna punctul pe i in sectoarele pe care le-a bulversat in ultimii doi ani.

In esenta, opozitia Saturn-Uranus doreste reorganizare unor sisteme, o noua viziune, o noua abordare, intentii care sunt puse in opera dificil, cu spasme si tulburari.

La nivel macro, opozitia Saturn-Uranus este insotita de perturbari politice si administrative, complicatii economico-financiare, nesiguranta, instabilitate.

La nivel personal, opozitia Saturn-Uranus poate aduce dezorganizare, lipsa de perseverenta si de consecventa, adversitati sau accidente.


Horoscop iulie 2010: careul Jupiter-Pluto

Careul Jupiter-Pluto se perfecteaza pe data de 25 iulie 2010, dar este activ inca din iunie si va fi pana in septembrie 2010. Este o faza acuta a ciclului Jupiter-Pluto, care a debutat cu conjunctia din decembrie 2007, la 28°23' Sagetator.

Este un ciclu de 13 ani destul de turbulent, care actioneaza la nivel financiar, politic, legislativ, juridic si religios, iar acum ajunge intr-un punct foarte tensionat.

Efectele careului Jupiter-Pluto sunt deosebit de puternice, fiindca avem de-a face de fapt cu un dublu careu, al doilea urmand sa se produca pe 3 august 2010.


Horoscop iulie 2010: maximum cardinal

In ultima decada a lui iulie 2010 si prima parte a lui august avem asa-numitul "maxim cardinal": patru planete cu miscare lenta in semne cardinale: Pluto in Capricorn, Saturn in Balanta, Jupiter si Uranus in Berbec.

Este o schema astrala care le aduce pe cele patru "grele" intr-o profunda disonanta generatoare de tensiuni. Ceva asemanator s-a mai petrecut in 1929-1933, cu Uranus in Berbec, Saturn in Capricorn si Pluto in Rac.

De data asta, Jupiter este si el in Berbec, iar pe 30 iunie 2010 lui Saturn din Balanta i se alatura Marte, astfel ca avem o opozitie intre Jupiter si Uranus pe de-o parte si Marte si Saturn pe de alta. Cireasa de pe tort o pune Pluto, care face careu cu toate cele patru planete amintite!

Configuratia comporta un inalt grad de periculozitate. Se recomanda prudenta extrema, in toate domeniile si pentru toate zodiile, cu un avertisment special pentru nativii din Berbec, Balanta, Capricorn si Rac.


Horoscop iulie 2010: eclipsa de Soare din 11 iulie 2010

Pe 11 iulie 2010 are loc o eclipsa totala de Soare cu Soarele si Luna la 19°23' Rac, ce va fi vizibila in America de Sud si Oceanul Pacific.

Influenta eclipsei de Soare nu este neaparat nociva. Face parte dintr-o familie de eclipse care ajuta la clarificarea unor situatii confuze sau insuficient intelese. Pentru unii, aduce risipirea unor temeri sau rezolvarea unor probleme de tonus si sanatate.

Traditional, insa, eclipsele anunta evenimente frapante, neasteptate. Zona in care vor surveni acestea depinde de localizarea eclipsei in horoscop. Iata mai jos domeniile de impact pentru fiecare zodie. Daca stii unde ai Ascendentul, citeste si paragraful aferent acestuia, iar apoi fa o sinteza intre cele doua.

Berbec: camin, locuinta, imobiliare, bunuri de patrimoniu; familie, parinti; trecut.
Taur: frati, vecini; invatare, comunicare, negocieri, interviuri; drumuri, vehicule.
Gemeni: bani, castiguri, cheltuieli, profit, economii; resurse, valori si simtul valorii.
Rac: constitutie, infatisare, vitalitate, energie, temperament, reactii; viata, in general.
Leu: sansa oculta (sustinatori secreti, noroc providential) sau pericole ascunse (dusmani, boala).
Fecioara: prieteni, protectori, sustinatori; proiecte; actiuni de grup; imagine, popularitate.
Balanta: cariera, ambitie, prestigiu, succes, distinctii; statut social, pozitie, reputatie.
Scorpion: studiu, cultura, spiritualitate; voiaje, legaturi cu strainii, strainatate.
Sagetator: venituri suplimentare, investitii, imprumuturi, pierderi; anxietate, fobii.
Capricorn: cuplu, colaborari, contracte; rivalitati, agresiuni, conflicte, procese.
Varsator: slujba, subalterni, colegi; obligatii; sanatate, igiena; animale de companie.
Pesti: copii; sex; aventura, risc; speculatii; creativitate; timp liber, distractii, sport.

Horoscop lunar: Mihaela Dicu

Horoscopul iulie 2010 pentru fiecare zodie:

subiecte: horoscop iulie 2010, horoscopul lunii, astrologie, previziuni
  • 04 iulie 2010, ora 17:35, Ultimul Patrar: careu Soare-Luna, cu Luna la 12°31' Berbec si Soarele la 12°31' Rac
  • 11 iulie 2010, ora 22:40, Luna Noua (cu eclipsa!): conjunctie Soare-Luna la 19°23' Rac
  • 18 iulie 2010, ora 13:11, Primul Patrar: careu Soare-Luna cu Luna la 25°41' Balanta si Soarele la 25°41' Rac
  • 26 iulie 2010, ora 04:37, Luna Plina: opozitie Soare-Luna cu Luna la 02°59' Varsator si Soarele la 02°59' Leu
  • 01 iulie 2010, 04:09 - Luna intra in Pesti
  • 03 iulie 2010, 16:43 - Luna intra in Berbec
  • 06 iulie 2010, 03:28 - Luna intra in Taur
  • 08 iulie 2010, 10:49 - Luna intra in Gemeni
  • 10 iulie 2010, 14:37 - Luna intra in Rac
  • 12 iulie 2010, 15:53 - Luna intra in Leu
  • 14 iulie 2010, 16:15 - Luna intra in Fecioara
  • 16 iulie 2010, 17:24 - Luna intra in Balanta
  • 18 iulie 2010, 20:42 - Luna intra in Scorpion
  • 21 iulie 2010, 02:49 - Luna intra in Sagetator
  • 23 iulie 2010, 11:39 - Luna intra in Capricorn
  • 25 iulie 2010, 22:38 - Luna intra in Varsator
  • 28 iulie 2010, 10:59 - Luna intra in Pesti
  • 30 iulie 2010, 23:41 - Luna intra in Berbec

19 septembrie 2014

- Luna-Marte : Trigon
- Mercur-Uranus : Opozitie
- Venus-Saturn : Sextil
- Venus-Pluton : Trigon
- Marte-Neptun : Cuadratura
- Jupiter-Saturn : Cuadratura
- Jupiter-Uranus : Trigon
- Uranus-Pluton : Cuadratura